MAEIE organizează reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează la Chișinău în perioada 16 – 17 august 2023, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova.
Inaugurarea reuniunii, care va fi făcută de către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, va avea loc pe data de 16 august, începând cu ora 09:15.
Evenimentul are drept scop examinarea chestiunilor legate de realizarea politicii externe a Republicii Moldova și stabilirea unor noi sarcini şi priorități pe termen scurt și mediu, aprecierea activității misiunilor diplomatice şi sporirii eficienței acestora.
În cadrul reuniunii vor fi examinate chestiuni legate de evoluția relațiilor internaționale din ultima perioadă, inclusiv progresul Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, informează reprezentanții MAEIE.
O prioritate la ordinea zilei o constituie şi problemele cu care se confruntă diaspora, modalitățile de a oferi protecție socială cetățenilor moldoveni aflați peste hotare. În acest sens, șefii de misiuni diplomatice vor participa la lucrările Zilei Diasporei dar și la Diaspora Business Forum.
În scopul eficientizării activității ambasadelor, formulării unor sarcini concrete pentru instituțiile serviciului diplomatic în vederea atingerii obiectivelor trasate de autorități în politica externă, agenda evenimentului include și întâlniri ale șefilor de misiuni cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, premierul Dorin Recean dar și alți conducători ai instituțiilor de stat.
Totodată, în calitate de invitați speciali, vor participa cu intervenții în regim de videoconferință mai mulți miniștri ai afacerilor externe.