VIDEO. Atac cu drone asupra Moscovei. O clădire a fost avariată, iar traficul aerian, perturbat
Primarul Moscovei Serghei Sobianin a anunțat că în noaptea de 18 august o dronă a lovit o clădire din Moscova, provocând o explozie care a fost auzită în cartierul de afaceri al oraşului „Moscow City”.
Primarul capitalei ruse a declarat că apărarea anti-aeriană a doborât drona, iar resturile acesteia au căzut peste clădirea Centrului Expo din oraş, fără a provoca pagube semnificative.
Potrivit ministerului rus al Apărării atacul a avut loc aproximativ la ora 4 dimineața.Instituția rusă a precizat că drona, după ce au intervenit forțele de apărare aeriană, și-a schimbat traiectoria și a căzut peste o clădire din Krasnopresnenskaya, Moscova. Ministerul a declarat că victime sau incendii nu sunt.
Traficul aerian a fost suspendat pentru scurt timp pe cele patru aeroporturi importante din jurul capitalei, Vnukovo, Domodedovo, Sheremetyevo și Jukovski.
Acestea au fost redeschise ulterior. Agenția de transport aerian a Rusiei a declarat ca șapte zboruri au fost redirecționate către aeroporturi alternative.
Kievul nu a revendicat explicit nicio operațiune desfășurată pe teritoriul Federației Ruse.