Moment istoric. Sonda spațială indiană a aselenizat cu succes la polul sud al Lunii
Sonda spațială a Indiei, Chandrayaan-3, a aselenizat cu succes pe suprafața selenară, fapt ce face India prima țară care reușește să aducă un aparat spațial la polul sud al Lunii. Aplauze furtunoase s-au auzit din centrul de control al sondei spațiale imediat ce sonda a ajuns pe suprafața satelitului.
Sonda spațială Chandrayaan-3 și-a început călătoria spre satelitul natural al Pământului cu șase săptămâni în urmă.Astfel, India devine prima țară care reușește să aducă un aparat spațial la polul sud al Lunii.
În camera de control a navei au început să răsune aplauze în timp ce nava coboară. Echipa de la ISRO, agenția spațială indiană, a descris coborârea sondei drept „majestică”.
Premierul Indiei, Narendra Modi, a salutat succesul misiunii.
„Misiunea de succes a Indiei nu aparține doar Indiei. Putem cu toții să aspirăm să ajungem pe Lună și dincolo de ea„Succesul Indiei este un succes al întregii umanități”, a punctat Modi.
Este o misiune istorică și o victorie pentru Agenția Spațială Indiană, alături de ESA (Agenția Spațială Europeană), cea care a sprijinit întregul proiect. Este, de asemenea, o victorie în cursa spațială în ceea ce înseamnă pașii către o bază lunară permanentă.
Pentru început, sonda va aștepta câteva ore pentru ca praful lunar să se așeze, relatează ESA, citat de Hotnews.ro.
Ulterior, panourile de pe una dintre laturile sondei Vikram se vor deschide, iar roverul Pragyaan va coborî pe o rampă, până pe suprafața lunii.
De aici, roverul își va începe miniunea de explorare a rocilor și a craterelor din zona Polului Sud al Lunii. Roverul va aduna date și imagini care vor fi transmise pe Terra pentru a fi analizate.
Data aselenizării a fost atent selectată ca să coincidă cu începutul unei zile lunare, echivalentul a 28 de zile terestre.
Asta pentru că bateriile sondei și roverului au nevoie de lumină solară pentru a se încărca și funcționa.
Polul sud al satelitului nostru natural a devenit principala țintă a cursei spațiale datorită cantității mari de apă sub formă de gheață care a fost identificată acolo încă din anul 2018.
Tocmai prezența apei face din zona respectivă una ideală pentru construcția unei baze permanente.