Primarul Ion Ceban, de Ziua Limbii Române: Este o sărbătoare pe care cu toții trebuie să o onorăm
Este important să vorbim și să scriem corect românește și să ne inspirăm din creațiile și operele clasicilor noștri. Este mesajul transmis de primarul Capitalei, Ion Ceban, de Ziua Limbii Române.
"În această zi, încă o dată în plus, trebuie să ne gândim la literatura noastră remarcabilă și la operele poeților și scriitorilor de o valoare inestimabilă, care au contribuit la patrimoniul cultural comun. Este o sărbătoare pe care cu toții trebuie să o onorăm", a menționat edilul Capitalei.
De dimineață, Ion ceban, împreună cu echipa Primăriei Chișinău, au depus flori la monumental poetului Mihai Eminescu din scuarul care-i poartă numele. Ulterior au mers și pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, acolo unde au omagiat poeții și scriitorii.
"De Ziua Limbii Române am adus un omagiu înaintașilor noștri, poeți și scriitori, care au dezvoltat, au promovat și au slăvit limba română prin operele lor remarcabile", a precizat Ion Ceban.
Amintim că, astăzi, pe strada pietonală „Eugen Doga” din centrul Capitalei vor avea loc un șir de evenimente cultural-artistice.
âFestivitățile, organizate de Primăria Chișinău cu ocazia Zilei Limbii Române, vor începe la ora 16:00, în scuarul din strada pietonală „Eugen Doga”, cu un program de lectură publică pentru copii.
Între orele 17.00 și 18.30, copiii din clasele întâi vor recita poezii, iar cei mai activi vor fi premiați cu seturi de rechizite pentru școală. De asemenea, va fi organizat și un program distractiv de animație pentru cei mici, susținut de trupa Clounella.
Începând cu ora 19:00, locuitorii și oaspeții Capitalei se vor putea delecta cu un spectacol muzical „În aceeași limbă”, acompaniați de orchestra simfonică, dirijor Dumitru Cârciumaru.
Vor evolua artiști îndrăgiți, precum: Mariana Bulicanu, Cristina Scarlat, Natalia Barbu, Cătălin Josan, Radu Dolgan, Adriana Babin, Tania Cerga, Brio Sonores, Vitalie și Cătălin Advahov.
Programul muzical va fi îmbinat cu un recital de poezie în lectura lui Nicolae Jelescu.
La ora 21:00, festivitatea dedicată Zilei Naționale a Limbii Române va culmina cu piese din repertoriul inegalabililor artişti Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, interpretate de Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra, Simona şi Cătălin Josan.