Maia Sandu, mesaj de condoleanțe: Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova
Foto: publika.md
canal tv
S-a stins din viață Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. În acest context, șeful statului, Maia Sandu, a solicitat administrației prezidențiale declararea zilei de doliu național pe 16 septembrie și organizarea funeraliilor cu onoruri de stat.
"Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova.
Adresez sincere condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Mircea Snegur", a menționat Maia Sandu.
Șeful statului a ținut să amintească că „Trăiască Moldova independentă!” - cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova".
Citește și: DOLIU! A murit Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova