canal tv
Republica Moldova va cumpăra din Franţa un radar pentru supravegherea spaţiului aerian. Echipamentul ne va fi livrat în preajma Crăciunului, a anunţat ministrul francez al Apărării, Sebastian Lecornu, în cadrul unei conferinţe susţinute împreună cu omologul său moldovean, Anatolie Nosatîi.
Franţa ne va mai acorda, drept ajutor, echipamente individuale şi arme pentru îmbunătăţirea sistemului de apărare.
La rândul său, ministrul Nosatîi a subliniat că tot ceea ce ține de modernizarea sectorului de apărare reprezintă un deziderat important pentru Moldova, pentru a îndeplini cele trei obiective strategice: apărarea statului, gestionarea crizelor și extinderea contribuției la efortul internațional de menținere a păcii.