Ministerul Culturii: "Pomul Vieţii", amenjat în pavajul ce uneşte strada Eugen Doga şi bd Grigore Vieru, o lucrare ilegală
"Pomul Vieţii", celebrul brand de ţară, amenjat în pavajul ce uneşte strada Eugen Doga şi bulevardul Grigore Vieru din Capitala, este o lucrare ilegală. Cel puţin, asta, susţine ministerul Culturii.
Reprezentaţii instituţiei spun că pretura sectorului Râşcani nu ar fi obţinut actele permisive pentru acest "covor" amenajat în pavaj, iar responsabilii vor trebui să achite o amendă.
"Lucrările au fost ilegale pentru că nu a fost obţinut avizul de la ministerul Culturii. Acum ne-am adresat la poliţie, poliţia a pregătit proces verbal şi noi am primit toate datele. Cine a făcut adresarea la eliberarea certificatului de urbanism şi am văzut că a fost pretura sectorului Râşcani", a menționat ROMAN GUNEAVÂI, consilierul ministrului Culturii.
Potrivit Ministerului Culturii, responsabilii de executarea acestor lucrări, ce au avut loc în luna iulie, vor trebui să achite o amendă.
"Agenţia de inspectare a monumentelor o să facă proces verbal, va constata încălcarea la legislaţie şi va fi amendă", a spus ROMAN GUNEAVÂI, consilierul ministrului Culturii.
Contactat telefonic, fostul pretor al sectorului Râşcani în perioada căruia s-a amenjat acest pavaj, Vlad Melnic, ne-a spus că lucrările de pe bulevardul Grigore Vieru nu au fost efectuate la iniţiativa preturii, ci a primăriei Capitalei. Potrivit autorităţilor locale, imaginea cu ''Pomului Vieţii '' din acest pavaj promovează unul dintre cele mai importante simboluri ale ţării, iar referitor la legalitatea lucrărilor vor trebui să se expună juriştii.
Locuitorii Capitalei spun că le place cum arată zona după schimbarea pavajului:
"Mi se pare drăguţ că utilizează elementul ăsta naţional, cred că este important să avem aşa o mică zonă în oraş, amenajată în modul ăsta. Mi se pare drăguţ că se promovează, mi se pare drăguţ".
"E ceva frumos, un ornament din cultura moldovenească".
"Arată bine, dar cred că au fost investiţii supra, prea mari".
"- E frumos, foarte interesant.
- În comparaţie cu înainte?
- Mai uşor de mers. De frumos e frumos, dar dacă ministerul Culturii spune că nu e corect nu am nicio părere".
Potrivit Primăriei, lucrările proiectului de amenajare a pavajulul au costat 83 de mii de lei.