Parlamentul a votat în lectură finală modificările la Codul electoral
F în loc de E. Imediat după şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, deputaţii PAS au modificat Codul Electoral. În loc de litera E, din articolul 16, ale cărei prevederi au fost declarate marţi neconstituţionale, deputaţii au introdus litera F. Proiectul de lege a fost aprobat în lectură finală cu votul a 58 de deputaţi PAS. Astfel, persoanele care au statut de bănuit, învinuit sau inculpat în infracţiuni care au dus la scoaterea în afara legii a Partidului Şor nu vor putea candida la alegeri pe o perioadă de trei ani. De la şedinţa Parlamentului au lipsit deputaţii independenţi care anterior au făcut parte din Partidul ŞOR, declarat ilegal. Nemulţumiţi că legea a fost schimbată cu doar câteva zile până la începerea campaniei electorale, deputaţii BCS au părăsit şedinţa.
"Noi ne-am uitat atent peste decizia Curţii Constituţionale. Vom răspunde la acele comentarii şi cum trebuie să intervenim pentru a respecta şi dreptul de a candida, şi, pe de altă parte, să avem siguranţa că la bandiţi şi reprezentanţi ai grupărilor criminale, susţinute deja deschis de Federaţia Rusă, să nu profaneze procesul nostru electoral şi parcursul european", a menţionat preşdintele Parlamentului.
Preşedintele Comisiei Juridice a precizat că sub incidenţa acestei legi cad circa 60-70 de persoane. Stamate a explicat că persoanele care pot demonstra că şi-au manifestat protestul faţă de activităţile Partidului Şor înainte ca acesta să fie declarat ilegal, nu vor fi vizate de această lege.
"Nu credeţi că ar trebui cumva să dezvoltăm care ar fi probele acestea care ar putea fi acceptate pentru că intuiesc eu ar putea să se găsească câţiva membri care să declare cumva să semneze că persoana X într-adevăr la o şedinţă a fost în dezacord cu ceea ce se întâmplă în partid", a spus Ion Babici, deputat PAS.
"De regulă, aceste procese sunt documentate într-un proces verbal al oricărei şedinţe, fie că e şedinţă de partid sau de consiliu", a menţionat Olesea Stamate, preşedintele Comisiei juridice.
"Dacă acest proiect de lege va fi declarat neconstituţional după alegeri, va pune în pericol rezultatul alegerilor?", a întrebat Gaik Vartanean, deputat neafiliat.
"Eu nu văd niciun argument sau nicio posibilitate ca să fie declarată o prevedere a acestui proiect anticonstituțional din momentul în care el reiese din hotărârea Curţii Constituţionale", a spus Stamate.
Proiectul a fost propus şi aprobat doar de deputaţii PAS.
"PAS crede că locul hoţilor de miliarde este la puşcărie şi nu la guvernarea statului R Moldova. PAS consideră că organele statului trebuie să prevină şi să combată acşiunile ilegale ale acestor penali, iar noi aici, în Parlament trebuie să creăm cadrul legal necesar pentru a combate acest flagel vicios", a subliniat Vasile Grădinaru, deputat PAS.
În semn de protest, deputaţii Blocului Socialiştilor şi al Comuniştilor au părăsit şedinţa.
"În repetate rânduri am decalat că CC nu trebuie să devină jucător politic, CC apără ordinea constituțională. Totodată v-am chemat să ieșim din starea de urgență și să revenim l normalitate, la normele legii, ca Parlamentul să devină instituție funcțională. Nu am înțeles hotărârea de azi a Comisiei pe motiv că această Comisie a fost creată pentru soluționarea crizelor energetice, comunitare şi sociale", a declarat Vlad Batrîncea, vicepreşdinte al Parlamentului, deputat BCS.
După ce proiectul a fost aprobat de Parlament, preşedintele Partidului "Şor", scos în afara legii, Ilan Şor, a scris pe pagina sa de Facebook că în Moldova, începând cu ziua în care au fost votate aceste modificări la Codul electoral, poate fi sărbătorită ziua "dependenţei". Ilan Şor a mai scris că în Moldova a fost instalată o dictatură totală şi sistem constituţional sau de justiţie nu mai există", a mai menţionat Şor.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.