canal tv
Bucurie mare pentru locuitorii din raioanele Telenești și Rezina. Autoritățile au dat în folosință cele 36 de kilometri de drum care leagă 8 localități și este folosit de peste 15.000 de locuitori.
Până acum, drumul între sate era unul de țară, acoperit cu pietriș, iar traversarea lui era o povară. Acum însă carosabilul a fost renovat după standardele europene.
La ceremonia de inaugurare a fost prezentă și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
„ De 10 ani oamenii așteaptă reparația acestui sector, iar Guvernarea actuală a deblocat și a finalizat acest proiect important de infrastructură.Drumuri europene înseamnă circulație în condiții sigure, comerț crescut și o rețea rutieră modernă”, a menționat șefa statului.
Costul total al drumului este de 364 de milioane de lei, bani împrumutați de la Banca Mondială. Durata de exploatare proiectată pentru această porțiune de traseu este de 12 ani.