Scenariu APOCALIPTIC la Străşeni. Forțele serviciilor de urgență, pompieri, salvatori şi echipe medicale, ridicate pe ALERTĂ. Ce s-a întâmplat
Responsabilii din domeniul protecției civile și forțele serviciilor de urgență raioanele au fost ridicate, astăzi, pe alertă pentru lichidarea consecințelor unui cutremur de proporții. Nu a fost un seism adevărat, ci mai degrabă un scenariu pentru a testa capacităţile de intervenţie şi organizare a pompierilor, salvatorilor şi a echipelor medicale.
Potrivit IGSU, conform scenariului, în această dimineață în munții Vrancea, România a fost înregistrat un cutremur de pământ, la o distanță de circa 225 km de capitala Republicii Moldova. Intensitatea maximă a cutremurului în raionul Strășeni a fost de 8 grade pe scara Richter. În acest context, pe teritoriul raionului Strășeni au avut loc aplicații complexe la protecția civilă.
Tot conform scenariului, în urma cutremurului pe teritoriul raionului Străşeni au fost înregistrate deteriorări esențiale la blocuri locative, case particulare și instituții, fiind afectate rețelele inginerești, care ulterior au dus la izbucnirea unor incendii de proporții. De asemenea, din cauza deteriorării drumurilor publice s-au înregistrat accidente rutiere, fiind solicitată intervenția echipelor de salvare pe drumurile regionale. Totodată, în urma calamității naturale au fost atestate persoane rănite, blocate sub dărâmături, dar și oameni dispăruți.
"Pentru monitorizarea și gestionarea acțiunilor în situații critice a fost convocată Comisia pentru Situații Excepționale, cu instituirea punctului de dirijare a acțiunilor, iar serviciile de urgență au intervenit pentru efectuarea lucrărilor de deblocare, căutare-salvare, asistență medicală urgentă și menținerea ordinii publice. Prima locație, unde pompierii în comun cu formațiunile protecției civile raionale au intervenit pentru a lichida un incendiu, a fost Gimnaziul „Mihai Viteazul” din raionul Strășeni. Aici, echipele specializate au efectuat lucrări de salvare și evacuare a elevilor din interiorul clădirii avariate, au lichidat focarele de ardere, dar și au acordat primul ajutor medical sinistraților", a menţionat IGSU.
Un alt scenariu de simulare cu un accident feroviar cu implicarea a două autoturisme
O altă situație tactică a fost simulată pe traseul Ungheni-Chișinău, unde s-a produs un accident feroviar cu implicarea a două autoturisme. În urma impactului a izbucnit un incendiu, iar mai multe persoane au rămas blocate în fiarele autovehiculelor. La fața locului, salvatorii IGSU au lichidat incendiul, dar și au efectuat lucrări de descarcerare a victimelor accidentului grav de circulație. Organele de ordine publică au asigurat securitate zonei, iar medicii ajunși la fața locului, au acordat primul ajutor medical persoanelor rănite, care ulterior au fost transportate la spital pentru intervenții necesare.
Scenariu de simulare cu localizarea şi lichidarea unui focar de gripă aviară
Deci, forțele protecției civile au fost implicate în localizare și lichidare a unui focar de gripă aviară, înregistrat la o industrie avicolă din extravilanul orașului Strășeni, care prezenta un pericol real pentru viața și sănătatea populației.
Scenariul a mai presupus şi implicarea altor evenimente. Mai mult, forțele protecție civile raionale au făcut front comun cu salvatorii în vederea prevenirii și lichidării consecințelor inundațiilor, în urma ploilor abundente. Astfel, a fost înregistrată o creștere a nivelului de apă în răul Bîc în apropierea raionului Strășeni, care risca să inunde mai multe case de locuit, dar și terenuri agricole. În acest sens, la fața locului au fost efectuate lucrări de fortificare și construcție a digurilor de protecție pe malul râului. O ulterioară situație tactică a avut loc la o Stație de reglare și măsurare a gazelor din orașul Strășeni. Aici, în urma seismului au fost deteriorate țevile din cauza cărora s-au scurs gaze naturale. La fața locului, echipele specializate au intervenit de urgență pentru lichidarea consecințelor situație create.
Simulare pentru echipele de medici în misiuni de salvare a vieţilor omeneşti
Au fost testate capacitățile de intervenție și organizare a activității Spitalului raional din Strășeni, în cazul unei situații excepționale. Astfel, echipele de medici au fost implicate în misiuni de salvarea a vieților omenești. Aceștia au efectuat triajul spitalicesc, au acordat ajutor medical sinistraților, dar și au executat acțiuni de înregistrare și repartizare a pacienților conform gradului de prioritate. Acțiunile s-au finalizat cu o ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale, unde au fost trecute în revistă acțiunile formațiunilor, dar și deciziile luate.
Potrivit IGSU, aplicațiile sunt organizate în fiecare raion o dată la cinci ani și au drept scop verificarea stării de pregătire, a capacităților de reacție și conducere la nivel de raion, oraș, comună, obiectiv economic, dar și a formațiunilor protecției civile, pentru desfășurarea acțiunilor de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale cu caracter diferit.