Biserica Ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte astăzi Acoperământul Maicii Domnului, considerată cea mai importantă sărbătoare creştină de toamnă. Istoria acesteia datează încă din anul 910.
Potrivit tradiţiei creştine, Cuviosul Andrei, stareţul Mănăstirii "Maica Domnului" din Constantinopol, şi ucenicul său Epifanie au avut o viziune. În faţa lor a apărut Sfânta Fecioară Maria, care se ruga pentru creştini. Ea era înconjurată de îngeri şi sfinţi, printre care Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Apostol Evanghelist Ioan.
Ulterior, Maica Domnului şi-a scos vălul de pe cap şi l-a întins peste oameni.
În această zi, credincioşii cer protecţie şi ajutor de la Fecioara Maria.
În tradiţia populară, astăzi, toamna se întâlneşte cu iarna.