Investiţii de 68,7 milioane de euro pentru ţara noastră. Două acorduri, semnate la Chişinău în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a semnat în marja celei de-a patra reuniuni a Platformei de Sprijin pentru Moldova, organizate astăzi la Chișinău, un memorandum de înțelegere cu Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) și Banca germană de dezvoltare KfW ce vizează extinderea cooperării în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice. Astfel, părțile semnatare s-au angajat să investească 68,7 milioane de euro, dintre care 38,7 milioane sunt grant oferit de Guvernul Germaniei, în baza unui acord semnat cu Cabinetul de miniștri de la Chișinău. 30 de milioane reprezintă un credit concesional pe termen lung oferit de Guvernul francez. Un sfert din suma totală va fi utilizată pentru reabilitarea termică a clădirilor cu menire socială (spitale, școli și altele).
Totodată, Guvernul va oferi contribuția sa pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice. Implementarea proiectelor va începe în anul 2024.
Un alt document semnat de ministrul Energiei, Victor Parlicov, se referă la un addendum la acordul la împrumutul de 300 de milioane de euro oferit, în două tranșe, de Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare în cadrul proiectului “Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”, semnat la 23 iunie 2021.
Modificarea vizează includerea în proiect a unei componente de grant oferită de Guvernul Norvegiei de 400 de milioane de coroane norvegiene (circa 34 milioane de euro), această repartizare prin intermediul BERD fiind cea mai rapidă soluție identificată pentru ca Republica Moldova să poată beneficia de grantul pus la dispoziție pentru procurarea și stocarea gazelor naturale necesare în sezonul rece.
Componenta de grant este condiționată de accesarea unui noi tranșe suplimentare, în valoare de 165 de milioane de euro, oferită de BERD.
Un alt memorandum semnat astăzi cu Banca Europeană pentru Investiții cu Guvernul Republicii Moldova urmărește inclusiv fortificarea instituțională din sectorul energetic, precum și stimularea investițiilor în sectoarele transport, energie, mediu și IMM.
Platforma de sprijin pentru Republica Moldova a fost lansată în aprilie 2022, la inițiativa României, Germaniei și Franței. Reuniunile precedente, desfășurate la Berlin, Paris și București, au ajutat țara noastră să mobilizeze sprijin financiar internațional pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură.