Cancerul ucide anual aproape 500 de moldovence. Povestea unei mame a trei copii care a aflat că suferă de această boală cruntă
Zilnic, patru femei din ţară sunt diagnosticate cu cancer de sân, iar anual aproape 500 de moldovence se sting din cauza acestei boli. Cancerul mamar este cea mai frecventă cauză de deces, deoarece este depistat într-un stadiu avansat, întrucât pacientele merg la medic prea târziu. Pentru a salva mai multe vieţi, în oraşele Ungheni, Bălţi, Căuşeni, precum şi în Capitală va fi deschis câte un centru de depistare precoce a cancerului de sân.
''Conştientizarea este acea cheie în lupta împotriva cancerului mamar. Este important să desfăşurăm aceste campanii de educare şi conştientizare pentru a informa femeile cu privire la riscurile, simptomele şi metodele de depistare a acestei boli. Femeile care se confruntă cu această boală au nevoie de sprijin emoţional, dar şi sprijin social'', a spus ANGELA PARASCHIV, secetar de stat Ministerul Sănătăţii.
''Se propune informarea şi sensibilizarea femeilor din ţara noastră cu privire la depistarea cancerului mamar. Să promovăm serviciul de depistare timpurie'', a spus DOINA-MARIA ROTARU, director adjunct CNAM.
Aurelia Botnar are 49 de ani, este mama a trei copii şi locuieşte în Capitală. În anul 2019, lumea ei s-a prăbuşit după ce a aflat că are cancer la sân, în stadiul doi.
''Cum am depistat? Prin palpare, prin autopalparea sânilor făcută măcar o dată în lună. Am descoperit un nodul în sân, după care m-am adresat imediat la doctor. Toate paginile din internet sunt încărcate cu informaţii despre cum să ne palpăm, cum să ne controlăm şi o făceam aşa cum credeam că este corect'', a povestit femeia.
A urmat o perioadă de negare şi depresie. Totuşi, speranţa că se va vindeca şi încrederea în medici au ajutat-o pe Aurelia să devină învingătoare în lupta cu această boală cruntă.
"Am făcut tratamentul indicat de medic, am trecut prin şase sesiuni de chimioterapie şi 21 de radioterapii, după care am obţinut şi rezultate bune. Sunt învingătoare!", a declarat Aurelia Botnar.
Anatol Cucieru este mamolog de peste 40 de ani. Medicul spune că, în ultimii ani, numărul bolnavelor creşte alarmant, iar cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer mamar avea doar 18 ani.
"Cel mai trist este că cancerul atacă, se întâlneşte şi la femei tinere. Cancerul mamar se dezvoltă cel mai frecvent în rezultatul schimbărilor hormonale care pot fi legate de stres, alimentaţie, mediul exterior, dar foarte mult înseamnă stresul'', a spus Anatol Cucieru, mamolog la Institutul Oncologic din Moldova.
Specialistul le recomandă femeilor să facă un autocontrol lunar: "La o săptămână după ciclul menstrual sau măcar cu zece zile înainte de a se începe ciclul. Dacă femeia observă că este dereglată forma, sunt eliminări din mamelon sau la palpare găseşte vreun nodul, atunci se adresează la mamolog".
Peste zece mii de femei din Moldova suferă de cancer mamar, în majoritatea cazurilor boala a fost depistată în stadii tardive.