Poliţistul care a provocat accidentul de lângă Aeroport, în arest pentru 30 de zile
Poliţistul care se afla la volanul automobilului implicat în accidentul de lângă Aeroport a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.
Amintim că în accidentul teribil care s-a produs, sâmbătă, şi-au pierdut viaţa două persoane. Acestea formau un cuplu şi se aflau pe motocicletă în momentul când au intrat în maşina poliţiei.
Şeful serviciului de presă din cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru, susţine că pe acest caz a fost pornită o achetă pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conducea mijlocul de transport. Între timp, pe internet apărut imagini şocante de la locul tragediei.
Mai mulţi internauţi susţin că imaginile din momentul impactului, postate de către Inspectoratului Național de Securitate Publică, ar fi trucate. Martorii, care se aflau la faţa locului, susţin că maşina poliţiei nu avea inclus sunetul la girofar.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, a declarat pentru un portal de ştiri că imaginile video au fost oferite de administraţia Aeroportului. Acestea au fost filmate cu un telefon mobil de pe monitor. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă de serviciu, care va stabili autenticitatea coloanei sonore folosită în video.
Ancheta în urma acestui incident tragic este monitorizată de şeful Inspectoratul General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu.
Citeşte şi: Momentul accidentului grav de lângă Aeroportul Chișinău. (IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL)