VIDEO. Cel puţin zece morţi şi 25 de răniţi în urma coliziunii a două trenuri de pasageri în India
Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 25 au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri în statul indian Andhra Pradesh, care s-a produs duminică, a declarat un oficial guvernamental, relatează Reuters, citat de digi24.ro.
Cel puţin trei vagoane ale unuia dintre trenuri care transporta zeci de pasageri au fost deraiate în urma impactului, a declarat Nagalakshmi S., un oficial guvernamental din districtul Vizianagaram, aflat în apropierea locului accidentului feroviar, pentru Reuters.
Accidentul s-a produs când trenul de pasageri Visakhapatnam-Ragada a oprit din cauza unei defecţiuni tehnice şi un alt tren, cursa expres Visakhapatnam-Palasa, a intrat în el în plin, provocând deraierea unor vagoane, a declarat şi un oficial al căilor ferate.
Ministrul şef al statului Andhra Pradesh, Y.S. Jagan Mohan Reddy, a dispus imediat să fie luate măsuri pentru trimiterea de ajutoare şi a cerut ca ambulanţe din Visakhapatnam şi Anakapalli, cele mai apropiate districte de Vizianagaram, să fie trimise de urgenţă la faţa locului, a precizat biroul său într-un comunicat, potrivit Reuters.
Ministrul a emis de asemenea ordine pentru coordonarea altor departamente guvernamentale pentru luarea măsurilor necesare pentru gestionarea situaţiei.