Candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) la funcția de primar, Anatol Usatîi, și-a exercitat dreptul la vot. Acesta a venit însoțit de soția sa și îndeamnă cetățenii suburbiilor și a orașului Chișinău să iasă la vot.
„Am votat pentru un oraș care merită să aibă un viitor durabil, foarte bine gestionat. Conducerea orașului trebuie în primul rând să se gândească la cetățeni, la dezvoltarea infrastructurii, combaterea problemelor cu care se confruntă orașul nostru și în primul rând aș dori ca copiii noștri care cresc în acest oraș frumos să nu aibă alegerea de a pleca peste hotare pentru a căuta o viață mai bună. Părinții noștri care au contrinuit la construcția acestei țări și acest oraș, la fel să aibă o viață decentă ”, a declarat Anatol Usatîi.
Potrivit CEC, la acest scrutin, vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.