Peste 40 % din numărul celor incluși în listele electorale și-au exercitat dreptul la vot. Datele oferite de CEC
Comisia Electorală Centrală anunță că, până la ora 19.00, la alegerile locale generale au participat peste 1,1 mln de alegători sau 40 % din cei înscriși în listele electorale.
Potrivit unui comunicat emis de CEC, localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Pocrovca, din raionul Dondușeni, unde, la această oră, se atestă o rată de participare de peste 77 la sută.
Iar localitatea cu cea mai redusă prezență la vot este: Chioselia Rusă din UTA Găgăuzia, unde s-au prezentat la urne puțin peste 5% dintre alegători.
Între timp, în municipiul Chișinău au votat, până la ora 19.00, peste 39% dintre alegători. Cei mai activi rămân să fie votanții din sectorul Rîșcani al capitalei, unde au votat peste 38 la sută. La polul opus, se află sectorul Ciocana, unde au votat circa 37% dintre alegători.
Cât ține de suburbiile municipiului Chișinău, este o prezență generală de peste 41 la sută, cei mai activi fiind alegătorii din satul Condrița (circa 51%). În municipiul Bălți a fost înregistrată o participare de 37 %, iar la Comrat – 39%.
La această oră, în 9 din cele 898 de localități din țară, prezență la urne este de sub 25%.
Reiterăm că, în condițiile Codului electoral, alegerile pot fi considerate valabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.