canal tv
Șeful-adjunct al Ocolului silvic Leova a fost reținut de ofițerii CNA, într-un dosar de corupere pasivă. Acesta a fost încătuşat în momentul primirii unei mite de 10 000 de lei de la un agent economic.
Potrivit CNA, bănuitul, împreună cu șeful Ocolului silvic, ar fi pretins de la un localnic suma menționată pentru a-i oferi în continuare contracte de prestări servicii la tăierea pădurii și pentru a-i permite scoaterea masei lemnoase rămase ca surplus.
Reținerea a avut la cantonul din satul Sărata Nouă, raionul Leova, iar banii transmiși sub controlul CNA au fost depistați asupra bănuitului.
Șeful-adjunct al Ocolului silvic a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. De asemenea, șeful instituției are statut de bănuit și este cercetat în stare de libertate.