(DOC) Premier Energy a solicitat ANRE revizuirea tarifelor la energia electrică. Cât ar putea plăti unii consumatori din Moldova
sursa foto: publika.md
canal tv
Lumina s-ar putea ieftini. Premier Energy a solicitat ANRE să accepte reducerea tarifelor pentru energia electrică furnizată consumatorilor casnici și noncasnici.
Potrivit cererii publicată de ANRE, Premier Energy solicită aprobarea unui tarif de 2,41 lei/1 kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție joasă, numiți consumatori casnici, iar pentru cei conectați la rețeaua de tensiune medie este cerut un tarif de 1,92 lei/1 kWh. Cei conectați la rețeaua de tensiune înaltă vor achita 1,73 lei/1 kWh.
"La baza acestei solicitări se află prețurile de procurare a energiei electrice pentru necesitățile consumatorilor finali, tarifele în vigoare pentru serviciile de transport și pentru serviciile de distribuție a energiei electrice, ultima prognoză a indicatorilor macroeconomici publicată în luna octombrie curent, precum și costurile și veniturile aferente dezechilibrelor", a precizat Premier Energy.
ANRE nu a anunțat deocamdată data ședinței la care va fi discutată solicitarea vizată.
În prezent, consumatorii casnici Premier Energy achită un tarif de 2,57lei/kwh.