O femeie din Iaşi a ieşit din casă pentru prima dată după 12 ani. Care a fost motivul
O femeie din Iaşi în vârstă de 71 de ani care suferă de obezitate morbidă le-a dat mari bătăi de cap pompierilor care au fost nevoiți să scoată ușa de la intrarea locuinței și să spargă un perete pentru a o putea transporta la spital, în urma unor complicaţii renale, notează Bzi.ro.
Potrivit sursei citate, pentru că femeia suferă de obezitate morbidă, transportul acesteia către unitatea medicală a fost destul de dificil, fiind nevoie de intervenția pompierilor. Femeia în vârstă de 71 de ani nu mai părăsise locuința de 12 ani.
„Este vorba de o pacientă în vârstă de 71 de ani, din municipiul Iași, cu obezitate morbidă, care de 12 ani nu a mai ieșit în afara domiciliului. Pacienta era cunoscută, în afară de obezitate, și cu afecțiuni metabolice, complicații cardiometabolice. În timpul weekendului a fost adresată pentru internare la Spitalul «Parhon», pe secția de Nefrologie, pentru complicații legate de funcția renală, adică insuficiență renală acută, hiperpotasemie și cu necesar de dializă. Pentru tratamentul său a fost nevoie de o mobilizare deosebită atât din partea Serviciului de Ambulanță Județean, cât și a pompierilor, care au fost solicitați să o transporte de la domiciliu. A fost nevoie să se modifice peretele de la cameră.
Odată ajunsă la spital, ne-am mobilizat, inclusiv colegii noștri din cadrul secției de Terapie Intensivă, care o supraveghează în continuare. Este o situație foarte gravă, pentru că asociază aceste comorbidități, are comorbidități importante, mă refer la obezitatea morbidă, la diabetul zaharat și, acum, la această afecțiune renală, dar probleme au creat și mobilitatea scăzută a pacientei din cauza greutății crescute”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași.
Pacienta se află sub supravegherea medicilor, care speră ca ea să-și recupereze funcția renală, deoarece transportul său periodic la dializă ar fi extrem de dificil.
„Este de salutat infrastructura Spitalului «Parhon», care a permis tratamentul acestei pacientei, mă refer la pat care să suporte această greutate, targă cu care a putut fi transportată pacienta, au fost achiziționate și aparate, recent, în cadrul unui parteneriat cu UMF Iași, cărora le-am găsit imediat o utilitate pentru pacienții din județul Iași, așa cum este și această pacientă. În prezent, ea este internată în continuare în Spitalul «Parhon», are nevoie de dializă, sperăm să recupereze funcția renală, dar prognosticul rămâne rezervat. În cazul în care va necesita dializă permanent va fi o problemă uriașă”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor.