Moldova a îndeplinit 6 din 9 condiții. Comisia Europeană va recomanda ca negocierile de aderare să înceapă, probabil în primăvară
Comisia Europeană va spune într-un raport cheie care urmează a fi publicat la 8 noiembrie că R. Moldova a îndeplinit șase din cele nouă condiții pe care i le-a pus anterior pentru a putea începe negocierile se aderare la UE, potrivit unui proiect al raportului văzut de Europa Liberă.
Sursele Europe Libere spun că raportul Comisiei va recomanda ca negocierile de aderare cu R. Moldova să înceapă, probabil în luna martie, dar nu este limpede încă dacă Chișinăului i se va cere să îndeplinească mai întâi condițiile restante.
Comisia va mai recomanda în rapoartele asemănătoare și începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, în timp ce pentru Georgia va cere să i se acorde statut de țară candidată.
„Sau toate țările candidate sau niciuna” și posibile „lebede negre”
Recomandarea Comisiei este un pas intermediar, dar decizia privind începerea negocierilor urmează a fi luată de liderii țărilor membre ale UE, în luna decembrie. O decizie pozitivă pentru R. Moldova depinde și de circumstanțe neașteptate care s-ar putea ivi în discuțiile liderilor UE, spune Rikard Jozwiak, editorul pentru afaceri europene al Europei Libere.
„La summitul din decembrie, unii lideri europeni ar putea spune că, dacă facem asta pentru Ucraina și R. Moldova, ar trebui să nu uităm de Georgia. Apoi cineva dintre marii suporteri ai Bosniei precum Austria, Slovenia ar putea spune: „Dacă oferim ceva Europei de Est, trebuie să oferim ceva și Balcanilor de Vest. Deci, va fi o decizie quid pro quo, adică o favoare pentru o favoare”, explică Rikard Jozwiak.
Restanțele Republicii Moldova
Cele trei condiții pe care R. Moldova încă nu le-a îndeplinit potrivit proiectului de raport al Comisiei Europene văzut de Europa Liberă, sunt:
- reformarea justiției
- lupta cu corupția
- deoligarhizarea.
Pentru Rikard Jozwiak, R. Moldova arată „destul de bine” în proiectul de raport al Comisiei Europene: „șase din nouă pași au fost îndepliniți și alți trei sunt aproape de finalizare, deci tehnic vorbind, Moldova este probabil cea mai bună dintre toate celelalte țări acum”.
Dar UE nu va decupla R. Moldova de Ucraina, cu care este văzută la pachet, spune editorul pentru afaceri europene al Europei Libere. R. Moldova a depus cerere de aderare la UE după Ucraina, la câteva zile de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia.
Ce condiții a reușit să îndeplinească Chișinăul
Potrivit proiectului de raport văzut de Europa Liberă, cele șase condiții ale Comisiei Europene pe care R. Moldova a reușit să le îndeplinească se referă la:
- îmbunătățirea Codului Electoral conform cerințelor Comisiei de la Veneția
- acțiuni pentru lupta cu crima organizată
- consolidarea protecției drepturilor omului și în special a grupurilor vulnerabile
- reforma managementului financiar public
- implicarea societății civile în procesul de luare a deciziilor
- îmbunătățirea serviciilor publice și inițierea reformei administrației publice.
Raportul nu cuprinde alegerile locale, dar...
În ciorna raportului Comisiei Europene se mai spune că R. Moldova a continuat consolidarea democrației și a statului de drept, „în ciuda multiplelor provocări legate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.
Raportul urma să cuprindă inițial perioada iunie 2022 – iunie 2023. Dar pentru că a fost voluminos (cel pentru R. Moldova reprezintă doar o secțiune, dar documentul se referă în total la zece țări), pentru că redactarea și examinarea lui a durat, autorii - experți ai Comisiei Europene - au avut timp să adauge și concluzii ale monitorizării unei perioade ulterioare, incluzând parțial pregătirile de alegerile locale din 5 noiembrie.
El semnalează îngrijorări în legătură cu interzicerea unor candidați (fruntași ai fostului Partid Șor declarat neconstituțional), arătând că modificările legislative care au permis acest lucru „mai trebuie să fie consultate cu Comisia de la Veneția, pentru a asigura alinierea la standardele europene”.