Doi bărbați, prinși la frontiera Leușeni cu droguri în bagaje. Ce le-au spus poliţiştilor
Doi bărbați au fost prinși de poliţiştii de frontieră cu droguri în bagaje. Ambele cazuri au fost înregistrate ieri, 7 noiembrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leușeni.
Potrivit angajații Poliției de Frontieră, în primul caz este vorba despre un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 19 ani. Tânărul s-a prezentat ca pasager a unei rute sosite în țară din Spania. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au găsit substanța interzisă. La cele depistate, persoana a comunicat că îi aparține și era pentru uz personal.
Despre al doilea caz, poliţia de frontieră spune că este vorba despre un cetăţean al Ucrainei, care intenţiona să părăsească teritoriul Republicii Moldova. La verificarea străinului, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu a trecut legal frontiera de stat la intrarea în Republica Moldova. În urma controlului suplimentar, asupra sa s-au depistat 10 pachete cu substanță necunoscută având miros specific. Și în acest caz, persoana a recunoscut că substanța este pentru uz personal.
Pachetele au fost ridicate și urmează cercetări în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.