Un conaţional şi un cetăţean al Kazahstanului, prinşi cu acte false la trecerea frontierei. Ce explicaţii a dat moldoveanul
Un moldovean și un cetățean al Kazahstanului au fost depistaţi cu acte false. Cazurile au avut loc miercuri în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Aeroportul Internațional Chișinău.
"În jurul orei 11:00, cetățeanul Kazahstanului, pasager la cursa „Istanbul-Chișinău” a fost supus controlului de nivelul II. Din declarații s-a aflat că străinul intenționa să intre în Republica Moldova cu scop de tranzit spre Ucraina. Ca urmare a verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere, care ar fi fost emis de către autoritățile din Kazahstan pe numele unei alte persoane străine. Cercetarea amănunțită a documentului, cu ajutorul tehnicii speciale, a rezultat cu identificarea unor elemente de falsificare. În fapt, persoana a primit refuz de intrare în Republica Moldova", se menţionează în comunicatul emis de Poliţia de Frontieră.
Astfel, în timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au depistat asupra moldoveanului o carte de identitate românească falsă.
Conaționalul a declarat că își perfectase acum cinci luni documentul românesc, la Chișinău, iar intermediarului i-ar fi achitat 300 euro, prin faptul că avea posibilitatea mai ușor să se angajeze la lucru în Germania.
Ulterior, documentele falsificate au fost ridicate, iar cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.