Modificări în domeniul transportului rutier. Consiliile raionale vor avea dreptul să aprobe tarifele pentru călătorii la nivel raional
Pasagerii vor beneficia de servicii de transport moderne și mai calitative, iar condițiile de desfășurare a activităților de transport rutier vor fi simplificate. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, 8 noiembrie de Executiv.
Potrivit documentului, autoritățile publice locale vor putea interveni la etapa planificării lansării și modificării unor noi curse regulate și vor avea un rol activ în procesul decizional.
"În prezent, există unele criterii nefuncționale de formare a rețelei de rute în trafic național, în care rolul principal îl au operatorii de transport. Modificarea vine în contextul în care autoritățile publice locale cunosc mai bine necesitățile cetățenilor din localități și dețin informații privind fluxul pasagerilor. O altă modificare ține de eliminarea limitelor de oră și reducerea intervalului până la 15 minute pentru cursele la nivel național", se arată în comunicatul emis de Guvern.
În același timp, potrivit proiectului, domeniul transportului rutier urmează a fi digitalizat, iar birocrația va fi redusă în beneficiul cetățenilor. Din lista documentelor de strictă evidență va fi exclusă foaia de parcurs, dar și actele care deja există în sistemele informaționale ale Agenției Naționale de Transport Auto - informația privind inspecția tehnică și certificatele de competență profesională.
De asemnea, biletele de călătorie vor fi eliberate în forma bonurilor fiscale sau în format electronic, iar Consiliile raionale vor avea dreptul să aprobe tarifele pentru călătorii la nivel raional.