Dacă ai mereu nervi este un semnal de alarmă că ceva nu e în regulă cu tine, rezultat al unei nemulțumiri, nedreptăţi, abuz care ți s-a făcut, fie el real sau imaginar. Este ceea ce simțim atunci când suntem răniți, înșelați, umiliți, când drepturile și libertățile ne sunt încălcate, nevoile nesatisfăcute, când suntem reduși la tăcere, criticați, acuzați, când simțim că pierdem controlul, speranța sau când credem că am eșuat.

Motivele ascunse pentru care ai mereu nervi

Caracteristici care indică furia

Chiar dacă nu este aparentă, mânia poate fi o constantă a naturii umane, o trăsătură de caracter. O poți identifica atunci când ai de-a face cu o persoană care este:

Hipersensibilă: se ofensează ușor, se simte atacată fără motiv.

Inflexibilă: este rigidă, uneori tiranică, le știe pe toate – ce trebuie să gândească, să vorbească, să simtă, chiar ce trebuie să facă celălalt.

Hipersensibilă – competitivă: încearcă să demonstreze că este la înălțimea așteptărilor, că face față cerințelor.

Hipersensibilă – se teme să nu fie refuzată: evită compania altora, de teama de a nu fi criticată, marginalizată, neacceptată.

Hipersensibilă – se teme să nu fie părăsită, abandonată: deși își dorește intimitatea, are tendința să o respingă în același timp, detașându-se emoțional de teama de a nu fi din nou dezamagită.

Hipersensibilă – se teme să fie sinceră sau deschisă cu ceilalți, purtând o mască îndărătul căreia își ascunde adevăratele sentimente.

Hipersensibilă – caută cu disperare să rămână “în control”: nu-și permite să greșească și nici altora nu le îngăduie asta.

Rețeta pentru o "porție" de nervi

Într-o oală cu capac aruncă două linguri de amărăciune, 150 de grame de suspiciune, o mână de acuze, o cană de frustrări, un pumn de ocări, un praf de invidie, un litru de borș. Dă-o la foc iute timp de 15 minute, pentru unele gusturi chiar mai puțin, și acoper-o. După ce a dat în clocot bine, sau după ce i-a sărit capacul, este gata. La sfârșit adaugă-i ceva acreală și servește-ți partenerul. Invită-ți eventual socrii sau copiii, uneori prietenul cel mai bun…

Fețele mâniei: exprimată, reprimată sau suprimată?

1. Exprimată – e afișată nonșalant de mânioșii care își conturează identitatea de războinici, care atacă direct, verbal, emoțional, fizic. Printre formele mai subtile de atac se numără:
Ipocrizia, cu ajutorul căreia omul mânios pretinde a fi o falsă persoană;
Minciuna, născută din decepție, cu care mâniosul se apără de un secret dureros, care odată aflat, i-ar distruge imaginea publică;

Hoția, o formă de răzbunare născută din sentimentul de privare și din dorința de a-și face singuri dreptate, luând înapoi ce li se cuvine;

Răzbunarea, ca o încercare de a se vindeca, încercând să “restaureze dreptatea”, prin a-l face și pe celalălt să sufere.

Critica, bârfa, ca fețe mascate ale mâniei într-o formă acceptabilă social, ca reacție la o pierdere, dezamăgire, experiență negativă, prin care mânioșii caută mărul discordiei în afara lor – este vina altcuiva.

Judecarea altora, care reflectă teama de a fi dezamăgit, judecând în persoana altora un defect care le e propriu.

2. Suprimată, adică mânie înăbușită, care iese la suprafață sub forme precum:
Agresiunea pasivă, care se traduce nu prin ceea ce facem, ci prin ceea ce NU facem, prin ostilitate, distanță, prin cinism.

Dependențele de droguri, de alcool, de mâncare, cu care unii încearcă să își anestezieze furia.

Cazul celui care veșnic oferă și nu primește nimic în schimb. Când nu există reciprocitate, "martirul" devine mânios și se consideră victimă. Mânia îi restaurează sensul de dreptate, îl repune în drepturi, iar rolul de victimă îi anulează responsabilitățile pentru ceea ce i se întâmplă (nu e vina lui).

3. Reprimată, adică furie neconștientizată, care se exprimă prin:

Izolare, retragere în solitudine, indivizii devenind taciturni, deprimați, morocănoși, ursuzi.

Autosabotaj sau masochism, născut din sentimentul de vinovăție – nu ai dreptul, nu meriți.

În ce condiții un copil normal poate deveni un adult predispus la mânie?

Criticat, fără să i se permită să greșească vreodată, copilul, deși perfecționist și competitiv, devine timid, frustrat și, ulterior, mânios. Fără sprijin emoțional, devine dependent de alții sau, dimpotrivă, detașat, înstrăinat, temător.
Când este abuzat, învață că pedeapsa e o formă de iubire, devenind dependent de abuz și obedient. Își poate pierde încrederea în oameni, devenind la rândul lui abuziv. Rușinat de propriul fizic, învață să nu-și accepte corpul, devine obsedat de aspectul exterior. Condiționat în iubire (“Dacă faci asta, te iubesc”), învață să se lase dominat, nu știe să refuze, își neagă nevoile, încearcă să-i bucure pe alții.

Deși sunt doar două categorii de "femei furioase”, se pare că niciuna nu avantajează feminitatea: "Nice Lady’s syndrome”, sau "doamna drăguță”, care evită să exprime deschis ce o supără, pentru a nu face interlocutorul să se simtă neconfortabil. Folosește energia personală pentru a-și proteja partenerul și relația cu el. Ca urmare, acumulează mânie, se pierde pe sine supunându-se circumstanțelor, sacrificându-se în detrimentul interesului personal, sacrificiu ce duce la acumularea mâniei reprimate.

"Bitchy Woman syndrome”, sau "femeia cățea”, care duce o luptă ineficientă, cu plângeri, acuzări, condamnări la adresa oricui.

Uneori continuăm să fim mânioși pentru că nu știm că suntem dominați de mânie. O negăm pentru că ea ne semnalează nevoia de schimbare, pentru care nu suntem încă pregătiți. În alte cazuri, mânia ne stimulează dorința de răzbunare pe care refuzăm să o acceptăm ca atare. Nu admitem că putem fi răzbunători, că dorim răul cuiva.

Controlul

Folosim uneori mânia ca armă de control asupra unui om, pe care îl terorizăm, înfricoșăm, pedepsim, îl facem să bată în retragere. "Dacă nu ești gata la timp, mă faci să țip la tine din nou! Sau mai bine nu mai mergem nicăieri, că m-ai înfuriat!”

Inferioritate

Alteori folosim mânia ca mecanism de apărare împotriva sentimentelor de inferioritate, de inadecvare, deoarece mânia activează un fals sentiment de superioritate, de siguranță, de putere.

Stimulent

Excitația provocată de mânie poate transforma acest sentiment într-un drog. Deși negativă, excitația este un stimulent de care omul mânios devine dependent și fără de care se plictisește. De exemplu: “Mi-am părăsit iubitul fiindcă era prea plicticos. Nu ne certam niciodată”.

Obișnuință

Ce faci când te simți furios

Află ce te face mânios. Întreabă-te care este de fapt cauza furiei tale, ce anume vrei să schimbi, ce-ți dorești, dar mai ales ce NU vrei să faci.

Calmează-te. Pentru că prima reacție la mânie este una fiziologică (creșterea tensiunii, a pulsului, accelerarea respirației), încearcă să-ți controlezi sistemul ortosimpatic prin respirații adânci și exerciții de relaxare musculară.

Nu reacționa impulsiv și amână orice discuție/confruntare pentru când te simți calm/ă. Spune-ți în gând că “Nu este sfârșitul lumii”, chiar dacă simți contrariul.

Definește-ți limitele. Învață unde încep drepturile tale și unde se sfârșesc drepturile celuilalt. Ex: “Mama îmi cere mereu să fac lucruri pentru ea, iar apoi îmi spune că nu le fac bine. Iar când refuz să o ajut, mă face să mă simt vinovată”.

Reevaluează-ți poziția față de celălalt prin echilibrarea responsabilităților pe care le ai față de el cu cele pe care le ai față de tine.

Învață să dai doar atât cât poți.

Nu folosi tactici subversive, ca de pildă acuzații, predici moralizatoare, interogatorii, ridiculizări, etichetări. Un acuzator consideră că alții sunt cauza tuturor nefericirilor lui. Încearcă să nu-l acuzi pe celălalt ca fiind responsabil pentru ceea ce simți tu. De exemplu, în loc să strigi la soție "E vina ta că sunt nervos. Trebuia să culci copiii înainte de a veni eu acasă!”, roagă direct copiii să se retragă în dormitorul lor.

Nu participa la "dezbateri intelectuale”. Nu încerca să îi convingi pe alții că poziția ta este cea corectă, că tu ai dreptate, ci spune mai degrabă "știu că îți sună neplăcut, dar asta este ceea ce cred eu; e doar un punct de vedere diferit de al tău”.

Nu încerca să îi controlezi pe alții. Nu le spune celorlalți ce trebuie să facă, să simtă, să gândească. Învață să NU ajuți și să NU dai sfaturi decât dacă ți se cer sau constați că sunt utile. Dacă te înfurii când nu ți se iau în considerare sfaturile, e un semn că nu trebuie să le mai oferi.

Folosește mesajul "Eu". Ex.: în loc să-i spui copilului "Nu umbla cu cuțitul, că te tai”, spune-i "Mi-e frică să te văd ca umbli cu cuțitul, mă tem că te vei tăia”. Va accepta mai ușor să-ți împlinească rugămintea decât să-ți urmeze porunca.

Nu bârfi cu alții. Dacă cineva te supăra, ai grijă ca acea persoană să fie ultima care să afle acest lucru.

Învață să ierți. Încearcă să vezi situațiile și din perspectiva celuilalt, prin empatie. După o traumă, ne enervăm pe cei din jur, pe părinți, pe neșansă, pe Dumnezeu. Adoptăm atitudinea de victimă, ne identificăm cu agresorul.

Rupe cercul vicios prin iertare, care este o decizie conștientă de a renunța la dorință de răzbunare.
Mânia deturnată către o altă persoană, de obicei mai puțin puternică, ne ajută să evităm confruntarea directă; de exemplu, te cerți cu bărbatul și țipi la copil, iar copilul, la rândul lui, trage un picior cațelului.