Cea mai mare companie aeriană din Israel EL AL, acum și pe Aeroportul Internațional Chișinău. Despre aceasta a anunţat astăzi, 10 noiembrie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Totodată MAEIE menţionează că orarul de zbor urmează a fi completat prin cursele regulate directe Chișinău-Tel Aviv-Chișinău, cu o frecvență de două ori pe săptămână în zilele de joi și duminică.
"Pasagerii care urmeaza sa efectueze un zbor cu liniile EL AL sunt rugați să se prezinte la aeroport în vederea efectuării check-in-ului cu trei ore înaintea zborului", se arată în comunicatul emis de MAEIE.
Potrivit MAEIE, Israel EL AL este considerată una dintre companiile aeriene cele mai sigure, datorită procedurilor sale de securitate foarte stricte, atât la sol cât și la bordul aeronavelor, având un sistem specific de siguranță a zborului.