Directorul unei şcoli pentru copii cu dizabilități, condamnat la 8 ani de închisoare pentru maltratarea elevilor
Un bărbat ce deţinea funcţia de director al unei școli auxiliare pentru copii cu dizabilități, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, aflându-se sub influența alcoolului şi abuza fizic elevii acestei școli a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
Potrivit Procuraturii Briceni, în anul 2014, inculpatul i-a aplicat repetate lovituri unui minor în vârstă de 17 ani, cu scopul de a-i provoca dureri și suferințe fizice. Deseori, pentru a-i înjosi demnitatea îl punea să execute sarcini degradante.
Un alt caz despre care spune Procuratura Briceni este despre o minoră, în vârstă de 17 ani care a fost agresată fizic, iar pentru a-i înjosi demnitatea copilei, care suferea de viroză, individul a forţat-o să mănânce zece cepe.
Totodată, un alt minor a avut de suferit. Inculpatul la începutul lunii ianuarie 2015, aflându-se sub influența alcoolului, cu scopul de a-i cauza dureri şi suferinţe fizice unui minor, l-a lovit de câteva ori cu palma peste faţă, apoi l-a îmbrâncit.
"Astfel, inculpatului i-a fost incriminată săvîrșirea infracţiunii cu următoarele calificative: cauzarea intenţionată a unei dureri sau suferinţe fizice ori psihice, cu scopul de a pedepsi sau intimida victimele, de către o persoană publică, săvârşită cu bună ştiinţă asupra a mai mulţi minori, profitând de starea de neputinţă cunoscută şi evidentă a acestora, care se datorează handicapului psihic", se arată în comunicatul PG.
PG menţionează că prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 01 martie 2022, inculpatul a fost achitat, pe motivul că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.
Ca urmare a apelului depus de procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ocnița, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 noiembrie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii, fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a se ocupa de activitatea didactică pe un termen de 10 ani.
S-a dispus luarea imediată a inculpatului sub arest din sala de ședință.