Natalia Bejan este noua şefă a Agenției de Investiții
Foto: Facebook-Dumitru Alaiba
Natalea Bejan este noua şefă la Agenția de Investiții. Despre aceasta a anunţat Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
"Mulți o știți pe Natalia în calitatea ei de directoare executivă la Startup-Moldova. Așa am cunoscut-o eu câteva luni în urmă. Natalia are experiență internațională, a lucrat ani buni în sectorul privat în Cehia și în China. Dar cel mai important - am văzut în ea competență, dedicație și dorință de a contribui", a declarat Dumitru Alaiba.
Dumitru Alaiba mai spune că Bejan a absolvit ASEM, după care a făcut masterat în Economie de la Charles University din Praga și studii de perfecționare de la Stanford.
"Republica Moldova are mare nevoie de investiții. Asta este o mare parte a soluției pentru a readuce economia noastră pe creștere sustenabilă, cu locuri de muncă bine plătite, cu inovații și oportunități pentru afaceri. O să facem echipă și o să muncim împreună pentru a atinge acest scop", mai spuen Alaiba.
Acesta a mai spus că se bucură că vede tot mai mulţi oameni care lasă joburile bine plătite, revin din diaspora şi muncesc în ţară.