Ministrul Muncii, în vizită de lucru în SUA: "Apreciem înalt cooperarea cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și sprijinul oferit"
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Alexei Buzu se află în perioada 13-18 noiembrie, într-o vizită de lucru la New York, SUA.
Oficialul moldovean va participa la Dialogul privind fiscalitatea și obiectivele de dezvoltare durabilă, ediția 2023, o inițiativă comună a Guvernului Finlandei, a Guvernului Norvegiei, a Universității din Columbia și a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
"În cadrul vizitei de lucru, demnitarul are planificate mai multe întrevederi cu oficiali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. Pe 13 noiembrie, ministrul Alexei Buzu s-a întâlnit cu reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru a discuta despre consolidarea angajamentului PNUD de a sprijini agenda de reforme a Republicii Moldova.
În acest sens, au fost puse în discuție reformele prioritare, inițiate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale: reforma sistemului de asistență socială „Restart”, reforma Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și reforma Inspectoratului de Stat al Muncii. Totodată, părțile au discutat despre programul de compensații la energie, implementat în Republica Moldova, cu scopul de a susține populația vulnerabilă să facă față costurilor mari pentru încălzire", se menţionează în comunicatul emis de minister.
„Apreciem înalt cooperarea cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și sprijinul oferit, în special, în realizarea programului de compensații la energie, implementarea reformei protecției sociale și digitalizarea serviciilor sociale. Susținerea PNUD este esențială pentru a asigura avansarea reformelor inițiate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a face față impactului crizelor din regiune", a declarat Alexei Buzu.
Amintim că şi ministrul finanțelor Petru Rotaru efectuează o vizită de lucru la New York (SUA).
Citeşte şi: Ministrul Finanţelor efectuează o vizită de lucru în SUA. Care este agenda vizitei