Un deputat din Găgăuzia, pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Riscă ani grei de închisoare
Un deputat din UTA Găgăuzia a ajuns pe banca acuzațiilor, fiind învinuit de trafic de influență, anunță Procuratura Generală. Urmărirea penală a fost pornită în martie acestui an, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.
„Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui deputat în UTA Găgăuzia, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, se arată în comunicat emis de instituție.
Potrivit materialelor, în perioada lunii octombrie 2019 - august 2021, deputatul a cerut și primit în trei tranșe bani, în sumă totală de 12.000 euro. Alesul din Găgăuzia era convins că prin intermediul altor persoane are influență asupra judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în cadrul căreia, denunțătorul avea calitatea de pârât. Însă, cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.
Deputatul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă va fi găsit vinovat de comiterea infracțiunii incriminate, acesta riscă amendă de la 150.000 până la 200.000 lei sau cu închisoare de la 2 până la 7 ani.