Procurorii au solicitat mandate de arest pentru judecătorii bănuiți de corupție pasivă și trafic de influență
Magistrații din cadrul Judecătoriei Bălți, vor examina astăzi, 16 noiembrie, demersurile cu privire la aplicarea măsurilor preventive în privința celor doi judecători reținuți acum două zile, anunță Procuratura Anticorupție.
În privința unui judecător, procurorii au solicitat aplicarea arestului preventiv, acestuia fiindu-i înaintată învinuirea pentru comiterea a trei capete de acuzare de trafic de influență și un capăt de acuzare de corupere pasivă.
Iar în cazul celui de-al doilea magistrat se cere arest la domiciliu pe un termen de 30 zile, fiindu-i înaintată învinuirea pe un capăt de acuzare de trafic de influență.
Amintim că, la data de 14 noiembrie, CNA și Procuratura Anticorupție au efectuat percheziții la patru judecători în urma acordului eliberat de CSM, prin care s-a solicitat eliberarea acordului privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală. Judecătorii au fost suspendați din funcție, până la adoptarea unei decizii definitive pe cauzele în care sunt vizați. Hotărârea CSM poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 30 de zile.
În urma percheziţiilor desfășurate de CNA și PA doi judecători au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce Procuratura Anticorupție şi CNA au efectuat percheziții în birourile, automobilele și la domiciliile lor. Unul dintre aceştia activează în cadrul Curții de Apel Chișinău, iar cel de-al doilea în cadrul Judecătoriei Chișinău. Descinderile au avut loc la câteva ore după ce CSM a aprobat cererile Procuraturii Generale privind ridicarea imunităţii în privinţa a patru magistraţi.
Numele magistraţilor nu au fost făcute public. Presa a scris că ar fi vorba de magistraţii Radu Grecu şi Valentina Garabagiu de la judecătoria Buiucani, Garri Bivol de la Judecătoria Centru şi Mihai Diaconu de la Curtea de Apel Chișinău. CNA nu a confirmat însă aceste informaţii.
Citește și: Detalii de la PA cu referire la cei patru judecători, vizaţi într-o cauză penală privind comiterea infracțiunii de corupere pasivă și trafic de influență
Citeşte şi: Procurorul General interimar cere CSM ridicarea imunității unor magistraţi
Citeşte şi: IMAGINI EXCULUSIVE. Momentul în care un judecător este escortat de mascaţii CNA