O femeie în vârstă de 69 de ani a rămas cu piciorul prins între ușile unui troleibuz. Incidentul s-a petrecut pe 16 noiembrie, în oraşul Tighina din stânga Nistrului.
Potrivit presei din regiune, femeia de 69 de ani a încercat să coboare din transport când uşile s-au închis brusc. Şoferul, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a continuat deplasarea, dar a oprit troleibuzul la scurt timp, observând oamenii care îi făceau semne.
Pensionara a căzut pe trotuar, iar la fața locului a fost chemată o ambulanță, care a preluat bătrâna. Femeia s-a ales cu fractură închisă a piciorului și a fost internată în secția de traumatologie a Spitalului Municipal Tighina.
Pe acest caz a fost inițiată o anchetă.