(VIDEO) Un reporter din Gaza abandonează echipamentul de protecție în direct, după decesul unui coleg în urma bombardamentelor
Corespondentul unei televiziuni palestiniene în Fâșia Gaza a renunțat la casca și vesta de protecție în timpul unei transmisiuni în direct după ce și-a pierdut un coleg care a fost ucis într-un bombardament israelian împreună cu toată familia, citează Adevarul.ro.
Din saloanele aglomerate ale spitalului Nasser din sudul Fâșiei Gaza, joi târziu, corespondentul Palestina TV Salman Al-Bashir relata despre valurile de palestinieni răniți și morți care soseau în urma bombardamentelor intense ale Israelului asupra sudului enclavei palestiniene.
Una dintre victime, depusă la morga spitalului împreună cu 10 membri ai familiei sale, era chiar un coleg al său, corespondentul veteran Mohammed Abu Hatab, în vârstă de 49 de ani. Cu doar o oră mai devreme, Abu Hatab prezentase un reportaj în direct despre victimele războiului dintre Israel și Hamas chiar din acel loc pentru Palestina TV, o rețea deținută de Autoritatea Palestiniană cu sediul în Cisiordania, rivalul politic al Hamas.
Căutându-și cuvintele pentru a vorbi despre ce a însemnat pierderea lui Abu Hatab pentru el și pentru rețeaua de televiziune, al-Bashir cedat, incapabil să-și mai stăpânească vocea,
„Nu mai putem suporta, suntem epuizați. Vom fi uciși. Unul câte unul”, a spus furios al-Bashir.
Prezentatoarea din Ramallah a izbucnit la rândul ei în lacrimi.
„Nimeni nu se uită la noi sau la amploarea acestui dezastru sau la crimele pe care le trăim în Gaza", a spus el. În acel moment, păstrându-și microfonul, și-a dat jos vesta antiglonț marcată cu PRESĂ și și-a desfăcut casca.
„Aceste veste și căști de protecție nu ne protejează", a spus el, aruncând echipamentul pe jos. „Nimic nu îi protejează pe jurnaliști. ... Ne pierdem viețile fără niciun motiv”, a spus el.