Medicul-șef al Centrului Perinatologic Bălți, în arest la domiciliu. Acesta s-a declarat nevinovat
30 de zile de arest la domiciliu pentru medicul-șef al Centrului Perinatologic Bălți, reținut duminică de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Decizia a fost luată astăzi de magistrații din Judecătoria Bălți, notează tvn.md.
„Instanța dispune admiterea demersului procurorului Grigore Bînzari, asupra terței Mihail Tertea, aliniatul 66 privind în baza articolului infracțiune art.26 Cod Penal, măsura preventivă arest la domiciliu în municipiul Bălți, pe un termen de 30 de zile până la 19 decembrie 2023.”
Întrebat de jurnaliști dacă își recunoaște vina, medicul s-a declarat nevinovat.
„Vă considerați vinovat? – Nu… nu comentez.”
Procurorul continuă să ancheteze cazul pentru a depista dacă medicul a avut sau nu complici.
„A fost depus un demers privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu față de învinuitul. Luând în considerație împrejurările speței fabricarea, s-a depus demersul în cauză. La momentul de față se petrec acțiuni de urmărire penală pentru identificarea tuturor circumstanțelor cauzei și respectiv stabilirea cercului de persoane vinovate în cazul dat”, a declarat Grigorie Bînzari, procuror.
Amintim că, duminică, 19 noiembrie, medicul-șef al Centrului Perinatologic Bălți a fost reţinut de ofiţerii CNA pentru mită. Acesta ar fi pretins 7000 de lei pentru acordarea serviciilor medicale calitative și asigurarea unei nașteri asistate corespunzător soției acestuia.
Citeşte şi: Medicul-șef al Centrului Perinatologic Bălți, reținut de CNA
Citeşte şi: Cum comentează ministrul Sănătăţii cazul în care un medic-şef a cerut MITĂ pentru a asista o naștere