(VIDEO) Imagini cu primii ostatici israelieni eliberați de Hamas
Primii 13 ostatici israelieni - femei și copii - eliberați de Hamas au fost predați forțelor israeliene, ei fiind preluați de mașini ale Crucii Roșii, conform agențiilor internaționale de presă. Tot vineri, gruparea teroristă a eliberat și 10 ostatici thailandezi și un cetățean filipinez, în baza unui acord separat mediat de Qatar și Egipt cu Hamas.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatar, Majed al-Ansari, a anunțat, în urmă cu scurt timp, că Crucea Roșie a preluat 24 de civili reținuți în Fâșia Gaza, între care femei și copii, în cadrul acordului de armistițiu, scrie The Times of Israel.
First look on a night of anticipatipn: ICRC vehicles carrying elderly and others across Rafah border crossing. Filmed by NPR producer in Gaza, Anas Baba. pic.twitter.com/4Njg33MaBS
— Daniel Estrin (@DanielEstrin) November 24, 2023
„Un număr de cetățeni thailandezi au fost, de asemenea, eliberați în afara cadrului acordului de armistițiu și sunt în prezent pe drumul de ieșire din Fâșie”, a spus oficialul din Qatar.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatar a precizat că au fost eliberați 13 ostatici israelieni- dintre care unii au dublă cetățenie - împreună cu 10 cetățeni thailandezi și cu un cetățean filipinez.
„Suntem ușurați să confirmăm eliberarea în siguranță a 24 de ostatici”, a transmis, de asemenea, Crucea Roșie.
Informațiile transmise anterior arătau că vor fi eliberați astăzi 13 ostatici israelieni și 12 thailandezi.
Ostaticii thailandezi au fost primii eliberați astăzi de către Hamas, scrie Haaretz, conform The Guardian. Eliberarea cetățenilor thailandezi nu face parte din acordul dintre Israel și Hamas, care a fost intermediat de Qatar.
Primul grup de 13 ostatici luați de Hamas a fost preluat cu ambulanțe de personal Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie, fiind dus la punctul de trecere a frontierei cu Egiptul, Rafah. 12 din cei 13 ostatici eliberați astăzi de Hamas sunt din kibuțul Nir Oz, unde în timpul atacului terorist din 7 octombrie au fost răpiți, în total, aproximativ 75 de oameni, dintre care 13 copii, scrie The Times of Israel.
Operațiunea „Heaven’s Door”
Operațiunea de preluare a primilor ostatici israelieni a fost denumită de Armata israeliană (IDF) „Heaven’s Door”, scrie The Times of Israel.
Odată eliberați din Fâșia Gaza prin Egipt, ostaticii sunt duși de IDF la Baza Aeriană Hatzerim din sudul Israelului, unde vor fi supuși unui scurt control fizic și psihic.
Armata a pregătit psihologi și experți în sănătate mintală să-i întâmpine pe ostatici, dintre care mulți sunt copii, iar experții le vor explica ce s-a întâmplat în comunitatea lor pe 7 octombrie când vor crede că este momentul potrivit.
IDF a adus telefoane pentru ostatici, astfel încât aceștia să-și sune rudele imediat după sosirea la Hatzerim. Ostaticii eliberați vor rămâne până la două ore la Hatzerim înainte de a fi duși la spital, fie cu elicopterul, fie cu microbuzul. Cei care au nevoie de îngrijiri medicale imediate vor fi duși direct de la graniță la spital, fără a merge la Hatzerim.
Familiile ostaticilor așteaptă la spitale, iar în zonă au fost rezervate camere de hotel.
Spitalul de copii Schneider a recomandat ca ostaticii să rămână cel puțin 48 de ore sub observație înainte de a fi duși acasă.
Aceeași procedură se va desfășura în următoarele patru zile pentru toți cei 50 de ostatici Hamas care vor fi eliberați în următoarele zile.
Amintim că Israelul ar urma să elibereze, în baza acordului cu Hamas, 150 de prizonieri palestinieni, în timp ce Hamas ar urma să pună în libertate 50 de ostatici luați în timpul atacului din 7 octombrie. ACordul prevede și o încetare a focului pentru 4 zile, armistițiul intrând în vigoare vineri dimineață.
Armata israeliană estimează că în jur de 240 de persoane au fost răpite de Hamas pe 7 octombrie şi apoi duse în Gaza, scrie hotnews.ro.