Pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvaru au fost deschise joi.
Potrivit presei române este pentru prima dată în ultimii ani când sezonul de schi în Poiana Braşov se deschide luna noiembrie. În acest sezon de iarnă tarifele vor cu, în medie, cu 17% mai mari decât în sezonul trecut.
Consiliul Local Braşov a aprobat facilităţi pentru localnici şi pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora.
În partea superioară a masivului Postăvaru stratul de zăpadă bătută pe pârtie are o grosime de 30 de centimetri, condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind foarte bune.
Masivul Postăvaru este situat la 1799 de metri altitudine, oferă o panoramă superbă a staţiunii Poiana Braşov, a oraşului Braşov, precum şi a Munţilor Bucegi şi Ciucaş. Dacă vă aventuraţi până în vârf veţi avea senzaţia că sunteţi deasupra lumii, veţi admira peisaje superbe şi veţi avea parte de o porţie bună de aer curat.