ATENŢIE, consumatori. ANSA:Examinați minuțios peștele și produsele pescărești înainte de consum
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) recomandă consumatorilor să respecte măsurile de precauție, atunci când aleg să procure pește sau produse pescărești.
Peștele este alimentul indicat cu regularitate în consum. Produsul oferă o cantitate de substanțe nutritive pe care nici un alt aliment nu-l poate oferi. Dar, pentru a primi un plus valoare pentru sănătate, este importantă calitatea peștelui. Astfel, dacă nu sunt depozitate în condiții riguroase, produsele pescărești, fiind alimente extrem de perisabile, se alterează ușor.
Înainte de a cumpăra, peștele viu se examinează minuțios după următorii parametri:
- tegumentul: trebuie să fie de culoare vie, iar pigmentul irizat;
- ochii: să fie ieșiți la suprafață, cu pupila neagră, strălucitoare, iar corneea perfect transparentă;
- branhiile: să aibă culoarea roșie-deschisă, cu lamele strălucitoare, bine diferențiate, fără miros și mucozități;
- solzii: important să fie lucioși, cu o cantitate redusă de mucus;
- musculatura: elastică cu o suprafață netedă, fixată bine pe oase.
Pentru peștele refrigerat eviscerat se va acorda atenție la peritoneu, care trebuie să fie de culoare deschisă, neted, greu de desprins de pe carne.
"ATENȚIE! Nu procurați peștele cu pigment mat, ochi adânciți în centru, branhii acoperite cu lichid lipicios verziu și cu miros de putrefacție pronunțat. Solzii fără luciu și care se desprind ușor de piele, musculatura desprinsă ușor de oase, moale și de o culoare cenușie murdară, la fel, indică că peștele nu este proaspăt și poate duce la toxiinfecții alimentare", transmite ANSA.
De asemenea, dacă, consumatorii aleg să procure peștele congelat (întreg/eviscerat/decapitat), trebuie să fie atenți la condițiile de păstrare și comercializare:
- temperatura de păstrare trebuie să nu fie mai mică de minus -18 °C;
- aspectul exterior întreg, fără deteriorări, dens, cu suprafața curată, uniformă, cu menținerea calității gustative și a valorii nutritive a peștelui viu;
- după decongelare, consistența peștelui trebuie să fie compactă sau moale, să aibă miros de pește proaspăt (fără miros străin de iod pentru peștele marin; miros de mâl pentru peștele de apă dulce), carnea bine atașată de oase, fără semne şi fără prezența corpurilor străine.
"Condițiile admisibile de comercializare a peștelui prelucrat (produse sărate, produse afumate, pește uscat/pește zvântat, pește marinat, semiconserve din pește, conserve din pește) sunt la fel ca pentru peștele refrigerat/congelat, iar păstrarea se face în încăperi uscate și ventilate.
Pentru peștele afumat la rece (temperatura de păstrare de la -5°C până la 0°C), uscat și uscat-afumat (temperatura de păstrare de la -8°C până la 0°C), termenul de păstrare este de până la două luni.
Pentru peștele afumat la cald, temperatura de păstrare este de la minus -2°C până la plus 2°C, iar perioada de păstrare este de 72 ore.
Peștele afumat la rece și la cald, congelat și peștele sărat congelat se păstrează la temperatura de minus -18°C", mai anunţă ANSA.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor mai adaugă că cutiile de conserve sau semiconservele de pește trebuie să fie:
- ambalate în cutii metalice, din sticlă sau polimerice, ermetic închise, nebombate, nedeformate, nelovite, neruginite, fără pete negre de sulfură de fier.
Cele mai răspândite neconformități pot fi: coroziunea cutiilor, deformarea cutiilor, bombajul şi lipsa ambalajului ermetic (prelingeri - când cutiile sunt murdare).
De asemenea, la comercializarea caviarului se va lua în considerație:
- aspectul exterior curat, fără țesuturi conjunctive sau coaguli de sânge, fără boabe crăpate;
- consistența trebuie să fie elastică, fără gust și miros străin sau modificat (gust amar, metalic, de săpun).
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor(ANSA) mai reiterează că:
- Procurați cu precauție produsele alimentare, mai ales cele ușor perisabile (ouăle, carnea şi peștele), numai din locuri autorizate, care asigură condițiile igienice și sanitare specifice și sunt supuse controlului sanitar veterinar;
- Depozitați și păstrați alimentele conform instrucțiunilor producătorului și respectați condițiile aplicate pe etichetă, privind termenii și cerințele de păstrare a produselor alimentare;
- Țineți cont de instrucțiunile producătorului privind congelarea, decongelarea și pregătirea bucatelor;
- La cumpărarea peștelui şi a produselor din pește, solicitați şi păstrați bonul de casă pentru a putea proba achiziția în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați neconformitatea produsului;
- Nu procurați alimente după data limită de consum sau cu termenul de valabilitate expirat.
"DE REȚINUT! Operatorii din domeniul alimentar, care manipulează peștele și produsele pescărești, vor asigura, obligatoriu, produsele cu certificate care confirmă calitatea lor, țara de origine a materiei prime și termenul de valabilitate. Fiecare consumator este în drept să solicite actele menționate de la operatorii sau vânzătorii din unitățile comerciale", conchide ANSA.