ÎMPRUMUT de 150 de milioane de EURO de la BERD pentru reabilitarea drumurilor din Moldova
Foto: noi.md
canal tv
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va oferi un împrumut de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor Moldovei. Suma reprezintă 50% din cofinanțarea Proiectului de reabilitare a drumurilor „Moldova V”, cealaltă parte a sumei fiind alocată de Banca Europeană de Investiții.
Potrivit Ministerului Infrastructurii, din contul banilor oferiți, va fi reabilitat și modernizat drumul M2, centura orașului Chișinău, sectorul 2, prin extinderea acestuia la 4 benzi de circulație, cu o lungime estimativă de 7 km. De asemenea, vor fi reabilitați aproximativ 85 km din drumul M1, frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina.
Totodată, Ministerul Infrastructurii menţionează că aceste tronsoane au o importanță națională și strategică atât pentru fluidizarea traficului, cât și pentru îmbunătățirea conectivității Republicii Moldova cu Ucraina și Uniunea Europeană.