Un tânăr de 25 de ani ameninţa că îşi pune capăt zilelor şi s-a baricadat în ghereta de serviciu a carabinierilor ce executau serviciul de pază a unui obiectiv diplomatic din Capitală.
La cerințele legale ale angajaților IGC de a se calma și de a înceta acțiunile sale, bărbatul nu s-a supus. Totodată, apropiindu-se de el, oamenii legii au observat că acesta ținea un cuțit în regiunea gâtului, amenințând că se va sinucide.
Potrivit IGC, în timp ce carabinierii încercau să detensioneze situația, tânărul a reușit să intre în ghereta de serviciu a obiectivului și a încercat să se baricadeze. Drept urmare, asupra acestuia a fost aplicată forța fizică și mijloacele speciale (gaz lacrimogen) pentru imobilizare și reținere.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de reacționare mobilă. Ulterior, tânărul a fost condus la IP Buiucani pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.