Termenul de funcționare a Parcului IT din Republica Moldova - EXTINS până în anul 2035
Termenul de funcționare a Parcului IT din Republica Moldova va fi extins până în 2035, fiind păstrat impozitul unic de 7%. Proiectul a fost votat în prima lectură.
Urmează a fi extinsă și lista genurilor de activitate eligibile în cadrul Parcului IT. Cu limitare la export, vor putea fi desfășurate activități ale centrelor de intermediere telefonică (call center) și alte servicii de furnizare a forţei de muncă. În același timp, va fi instituit un Consiliu, care va coordona activitatea Parcului IT. Acesta va fi format din reprezentanții Guvernului, sectorului asociativ, rezidenților Parcului, precum și ai partenerilor de dezvoltare.
„Modificările legislative vor contribui la atragerea investițiilor și la relocări de afaceri IT în Republica Moldova, în special, în contextul incertitudinii pe piețele concurente”, se menționează în nota informativă a proiectului.
De menţionat că Parcul IT din Republica Moldova și-a început activitatea la 1 ianuarie 2018. Potrivit legislației actuale, termenul de funcționare a acestuia nu poate depăși 10 ani, adică până pe 31 decembrie 2027. În cadrul Parcului, la finalul anului trecut, activau peste 1300 de companii, inclusiv numeroși investitori străini din 39 de țări.
Potrivit statisticilor, 5% din companiile rezidente Moldova IT Park asigură un nivel de 57% din locurile de muncă din sectorul IT. Cifra totală de afaceri pentru anul 2022 arată venituri totale de circa 13,6 miliarde de lei, în creștere cu 48% față de anul precedent.
A crescut și ponderea sectorului IT în PIB, de la 1,5 % în 2016 la 5 % în anul trecut, majorându-se și volumul de export a industriei IT.
Amintim că pe străzile din municipiul Edineț vor circula opt autobuze noi cu acces la WIFI. În oraș au fost construite și stații de aștepate moderne. Totul grație unui proiect de peste 4 milioane de euro finanțat de Uniunea Europeană, scrie nordnews.ro.
Citeşte şi: VIDEO cu cele opt autobuze noi, cu acces la WIFI, care au ajuns la Edineţ