Igor Grosu propune ca toate activele din comunități să aparțină administrației locale
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat astăzi, în cadrul Forumului Primarilor desfășurat la Palatul Republicii, că toate activele deținute de diferite instituții centrale sau agenții în comunități ar trebui transferate în posesia administrațiilor publice locale. Indiferent dacă este vorba de imobile sau terenuri, Grosu susține că acestea ar trebui exploatate de autoritățile locale, pentru că instituțiile centrale nu dispun de timp și resurse pentru îngrijirea acestora.
„Fie că este vorba despre imobile sau terenuri intravilane, extravilane, părerea mea este că ele trebuie și eu am să fac tot posibilul ca să fie transferate către dumneavoastră. Nu o să aibă nici timp, nici resurse agențiile să le întrețină și să le valorifice așa cum o să puteți face dumneavoastră. Să le înregistrăm, să vi le transmite și voi să le dați în arendă, dacă decideți să le privatizați, dar ele nu trebuie să degradeze”, a subliniat șeful legislativului.
În privința motivării financiare a reprezentanților administrației publice locale, Igor Grosu a promis să găsească modalitățile legale și rapide pentru a aduce amendamente la proiectul legii bugetului de stat pentru 2024, între cele două lecturi.
Totodată, președintele Parlamentului a îndemnat primarii să evalueze implementarea noilor prevederi ale Codului Electoral și a subliniat necesitatea sancționării dure a practicilor ilegale, cum ar fi cumpărarea voturilor. Forumul Primarilor, cu tema „Viitorul administrației publice locale”, este organizat de Guvern în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova, sub egida președintei Maia Sandu.