(VIDEO) Ședință în dosarul „concesionării aeroportului”. Fostul premier Iurie Leancă și alți inculpați au respins acuzaţiile
Fostul premier Iurie Leancă declară că acuzațiile care i se aduc în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău sunt nefondate și inventate. În cadrul şedinţei de astăzi, toate persoanenele acuzate s-au prezentat în faţa magistraţilor.
„Mi-am îndeplinit atribuțiile pe care le-am avut în calitate de prim-ministru. A fost un vot colectiv, unanim, votat inclusiv de actualul președinte al țării, actualul prim-ministru, astfel nu consider că a existat o ilegalitate în decizia luată de Guvern la momentul respectiv”, a declarat la şedinţa de astăzi fostu, prim-ministru Iurie Leancă.
Și ex-ministrul Economiei Valeriu Lazăr a spus că este nevinovat.
„De ce Procuratura Anticorupţie s-a grăbit să vină cu dosarul în judecată fiindcă are nişte cereri nefinalizate. Noi am avut plângeri pe maniera în care a decurs ancheta. În mod normal ancheta trebuia să stabilească nevinovăţia, nu doar să încerce să stabilească vinovăţia. În instanţă vom aduce argumentele noastre care vor face praf din fabulaţiile procurorului" a spus Valeriu Lazăr.
Dosarul privind concesionarea aeroportului a fost expediat în judecată în luna mai a acestui an. Procurorii vorbesc despre o daună de 392 de milioane de lei adusă statului, iar în dosar figurează 8 foști demnitari și funcționari.
Probele acumulate de procurori arată că Iurie Leancă ar fi acceptat de la Ilan Șor peste 40.000 de dolari. Suma transferată în două tranșe ar fost folosită de Leancă pentru studiile fiului său în Marea Britanie. Pe lângă asta, Iurie Leanca a zburat de mai multe ori cu avioane private, cu Ilan Șor și a acceptat să folosească mașini de lux ale fugarului Șor.
Totodată, Petru Jardan, fiind director general interimar al Aeroportului, la 24 decembrie 2013, a fost înregistrat ca și administrator al Avia Invest SRL. Dat fiind faptul că nu demisionase din funcția deținută la Aeroport, a activat în conflict de interese pe două poziții.
Potrivit PA, după ce planul a fost realizat, adică procesul de concesionare a fost finalizat, cei implicați în schemă au fost promovați în funcții. Tudor Copaci a devenit viceministru al Economiei, Angela Susanu a fost numită director interimar la APP, Alexandru Ciutac - director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău.
Pentru a acoperi prejudiciul de aproape 400 milioane de lei, Procuratura Anticorupție și ARBI au aplicat sechestru pe 189 milioane de lei.
Toate persoanele acuzate pledează nevinovate. În cazul în care vina lor va fi demonstrată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 15 ani.