Calea ferată din Republica Moldova va fi REABILITATĂ cu suportul Uniunii Europene
Infrastructura de cale ferată din Republica Moldova va fi reabilitată cu suportul UE. Proiectul prevede acordarea unui împrumut de 41,2 milioane de euro, oferit de BEI și a unui grant de 12 milioane de euro, acordat de Uniunea Europeană. Banii vor fi folosiți pentru reparația coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.
Potrivit autorităților, reparația tronsonului de cale ferată va avea un impact pozitiv asupra economiei Republicii Moldova, întrucât vor fi create condițiile necesare pentru atragerea volumelor de mărfuri și majorarea numărului de pasageri.
De menţinat că membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Contractului de finanțare dintre țara noastră și Banca Europeană de Investiții (BEI) „EFSD+Fereastra Dedicată Investiției 1”.
Contractul de finanțare va fi rambursat în termen de până la 30 de ani.