S-a stins din viaţă cunoscutul artist plastic, Dmitri Peicev. Ministrul Culturii: "Drum lin către cer, maestre!”
„Timpul ne văduvește de marile talente, care ne părăsesc.Dimităr Peicev a luat cu el pensulele și paleta, dar s-a îngrijit să umple spațiul și inimile adevăraților prețuitori cu multă culoare.
Condoleanțe familiei și celor dragi, celor care i-au admirat talentul! Drum lin către cer, maestre!”, a scris pe pagina de Facebook, ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Dmitri Peicev s-a născut la 19 mai 1943 în satul Burgugi (astăzi Vronogradovka), comuna Arciz (sudul Basarabiei), actualmente regiunea Odesa, Ucraina. A absolvit școala ruso-ucraineană pentru copii bulgari în anul 1960, iar în 1961, la sugestia directorului școlii, Vasile Terzi, fost coleg al pictorului Mihai Grecu de la Școala normală din Cetatea Albă, vine la Chișinău, unde îl cunoaște pe reputatul artist plastic, care îl adăpostește în atelierul său.
În perioada 1964-1970, urmează studiile la Școala Republicană de Arte Plastice „I. Repin”, iar între 1970 și 1975 își continuă studiile la Facultatea Design poligrafic de carte la Institutul de Poligrafie din Moscova.
În 1975 devine membru al UAP din Moldova, iar în perioada 1996–2000 și 2009-2012 este membru al Senatului UAP din Moldova.
Dmitri Peicev a participat la majoritatea expozițiilor colective reprezentative din țară, dar și din străinătate: România, Rusia, Bulgaria, Belgia, Olanda ș.a. Pentru activitatea sa de creație artistul a fost apreciat cu diverse premii și distincții: Medalia de aur în Japonia pentru portretul dirijorului Ștefan Andronic (1986), Premiul UAP Bacău la Saloanele Moldovei (1992), medalia „Meritul civic” (1996), Premiul anului pentru pictură al UAP din Moldova (2003), Premiul de excelență al UAP Moldova (2006), Premiul II la Saloanele de primăvară (2007), Premiul „Mihai Grecu”, acordat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova (2015), Medalia-sigiliu „Țarul Simion cel Mare”, acordată de Ministerul Culturii din Bulgaria.
Ultima sa expoziție, jubiliară, a avut loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei în luna mai a acestui an.