Un șofer a fost găsit cu cadavrul unui bărbat pe bancheta din dreapta. Le-a spus polițiștilor că a crezut că a lovit un animal
Un șofer de 31 de ani, din Dallas, este acuzat că a lovit mortal un pieton, a condus 50 de kilometri cu cadavrul pe bancheta din dreapta și a oprit în parcarea unui restaurant, spunându-le polițiștilor că a crezut că a lovit un animal, notează Digi24.ro.
Sâmbătă seară, în jurul orei 23:15, șoferul, Nestor Joel Lujan Flores, de 31 de ani, a fost găsit în mașină, cu capul pe volan. În dreapta lui era cadavrul unui bărbat. Polițiștii au constatat că autoturismul era grav avariat în partea din față și avea parbrizul spart.
În 2021, Flores a fost condamnat pentru conducere în stare de ebrietate.
„Detectivii cred că impactul a fost atât de sever, încât pietonul a fost proiectat în interiorul vehiculului, pe scaunul pasagerului”, a precizat poliția din White Settlement, care se află la aproximativ 55 de de kilometri de Dallas.
Poliția a fost alarmată de o persoană care a observat în parcare mașina grav avariată și urme de sânge. Echipajul sosit la fața locului a descoperit cadavrul în mașină și pe șofer dormind.
„El spus că a crezut că a lovit un animal în Dallas și a continuat să conducă până în parcarea în care a fost găsit. Șoferul nu a anunțat poliția sau pompierii că a avut un accident”, a mai precizat poliția.
Ofițerii au spus că mașina lui Lujan Flores era în parcarea restaurantului de câteva ore. Luând legătura cu mai multe unități din zonă, au aflat că la aproximativ 50 km distanță fuseseră descoperite urmele unui accident.
„Rămășițe umane au fost localizate în apropierea carosabilului, care ar putea proveni de la corpul victimei recuperate din interiorul vehiculului din parcarea restaurantului”, a precizat poliția.
În baza acestor probe a fost începută urmărirea penală, iar Flores a fost arestat.