Presa română: Anca Dragu a depus jurământul ca cetățean al Republicii Moldova. Reacția acesteia
Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Este reacţia Ancăi Dragu, după ce a fost propusă în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.
„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituții puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a țării și prosperitate pentru toți cetățenii. Nu va fi un drum ușor, dar cu răbdare, determinare și pricepere vom putea duce la bun sfârșit proiectul european”.
(DOC) Şefa statului, Maia Sandu, a semnat pe 21 decembrie decretul prin care Anca Dragu a primit cetățenia Republicii Moldova.
Votul va avea loc vineri la prânz în Parlament. Anca Dragu a depus deja jurământul ca cetățean al Republicii Moldova, transmite stiripesurse.ro.
Amintim că fostul guvernator Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost revocat din funcție. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Parlamentului din 22 decembrie, cu votul a 81 de deputați.
Citeşte şi: Guvernatorul BNM a fost DEMIS din funcție pentru că nu și-a îndeplinit obligațiunile de serviciu
Citeşte şi: Anca Dragu, propusă în funcţia de guvernator al BNM