Bolnavii de tuberculoză vor primi bani pe card. Noul mecanism de rambursare a cheltuielilor
Pacienții cu tuberculoză, tratați în condiții de ambulatoriu vor primi, în anul 2024, pe card banii alocați de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru alimentație și transport. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul unei ședințe comune a reprezentaților CNAM cu managerii instituțiilor medico-sanitare, coordonatorul Programului național de răspuns la tuberculoză a IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” și reprezentanții băncii comerciale.
Potrivit unui comunicat publicat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, fiecare pacient care urmează tratamentul în condiții de ambulatoriu va beneficia gratuit de un card bancar, cu ajutorul căruia va putea procura produse alimentare din orice magazin din țară care dispune de terminal de plată. În același timp, banii destinați transportului vor putea fi extrași de pe card lunar, în sumă de 150 de lei.
Cardul va fi deservit gratuit, iar transferul banilor pe card va fi efectuat doar pacienților care respectă cu strictețe tratamentul timp de 28 de zile pe durata unei luni.
Acest mecanism simplificat va oferi o modalitate mai rapidă și mai convenabilă de a beneficia de ajutorul financiar necesar pentru motivarea pacienților în efectuarea tratamentului, precum și va contribui la o administrare mai eficientă a resurselor respective.
Inițial, listele de beneficiari vor fi oferite băncii prin intermediul CNAM, iar ulterior fiecare instituție medicală va informa banca despre noii pacienți incluși pe listă. Banii vor fi transferați lunar de către instituțiile medicale care țin evidența pacienților respectivi și au încheiate contracte cu CNAM.