Focuri de armă s-au auzit astăzi în zona de securitate. Tragerile ar fi fost efectuate la postul de pacificare din apropierea satului Gâsca şi în apropierea Hidrocentralei Dubăsari din satul Corjova, scrie canalul de Telegram Zona de Securitate.
Zona de Securitate citează surse din cadrul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), potrivit cărora, focurile de armă au fost trase de contingentul rus din misiunea de pacificare, sub pretextul unui antrenament de rutină.
Despre efectuarea acestui exercițiu de rutină, Comisia Unificată de Control nu ar fi fost anunțat în prealabil, deși regulamentul Comisie cere ca asemenea tip de antrenamente să fie coordonate cu toate părțile.
Ambele incidente ar urma să fie discutate săptămâna viitoare, la ședința CUC.