Grigore Zapuhlîh, demis. A fost numit un nou director la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
Conducerea Institutului de Neurologie și Neurochirurgie Diomid Gherman a fost schimbată. Noul director al spitalului este Vladimir Dolghi. Acesta a fost prezentat colectivului instituției de către ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco.
Până în prezent, timp de 8 ani, şeful instituţiei medicale a fost Grigore Zapuhlîh. Profesorul Zapuhlîh va ocupa în continuare funcția de șef al Catedrei de Neurochirurgie din cadrul USMF Nicolae Testemițanu.
"Începând cu data de 27 decembrie 2023, domnul Vladimir Dolghi preia responsabilitățile de conducere ale IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, fiind numit în funcția de director interimar", se menţionează într-un comunicat emis de Institutul de Neurologie și Neurochirurgie Diomid Gherman.
Vladimir Dolghi are 45 de ani. Acesta are o carieră în domeniul sănătății, având în spate o experiență de 23 de ani în calitate de neurochirurg și conferențiar la Academia medico-militară S.M. Kirov din Sankt Petersburg.
Este specialist în efectuarea intervențiilor neurochirurgicale în cazul traumatismelor și patologiilor neurochirurgicale (vasculare, oncologice, neurodegenerative, degenerative, posttraumatice, funcționale).
Vladimir Dolghi şi-a făcut studiile la Universitatea de stat de Medicina și Farmacie N. Testemițanu - Medicina Generală. În prezent, aceasta este asistent universitar la catedra de Neurochirurgie din cadrul USMF Nicolae Testemițanu, membru al Asociației Europene de Neurochirurgie (EANS), al Asociației Neurochirurgicale din Rusia și a celei din Republica Moldova.
De-a lungul carierei sale neurochirurgicale, Vladimir Dolghi a participat la nenumărate stagii internaționale, precum în clinicile universitare din Helsinki, Munich, Berlin, Copenhaga, Liberec, Moscova, Torino, Iași, Madrid etc.
În același timp, noul director interimar al INN este și unul dintre fondatorii Autonomiei naţional-culturale moldovenești din or. Sankt Petersburg “Patria” (diaspora moldovenilor).