(VIDEO) Moldovenii sunt îndemnaţi să RENUNŢE la focurile de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă: Sunt PERICULOASE
Embed:
Cetăţenii Republcii Moldova sunt îndemnaţi să renunțe la focurile de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă. Acestea sunt periculoase nu doar pentru oameni ci și pentru mediu. Cu un apel în acest sens a venit Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
"Autoritățile Republicii Moldova fac un apel către toți cetățenii și agenții economici să renunțe la utilizarea focurilor de artificii în cadrul sărbătorilor de iarnă. Această recomandare este luată în vederea protejării sănătății publice, a siguranței animalelor de companie, a păsărilor, precum și pentru reducerea poluării aerului", menţionează Daniel Vodă.
Potrivit lui Vodă, focurile de artificii, deși sunt un spectacol vizual atrăgător, prezintă mai multe riscuri semnificative cum ar fi: pericolul pentru siguranța oamenilor și animelelor (focurile de artificii pot provoca răniri grave atât oamenilor, cât și animalelor. Zgomotul intens produs de acestea poate duce la stres și anxietate severă la animalele de companie și la fauna sărbatică); impactul asupra păsărilor (zgomotul și lumina produse de artificii pot deranja migrația păsărilor și pot provoca leziuni sau chiar decesul acestora; poluarea aerului (substanțele chimice și particulele find eliberate în aer în timpul detonărilor contribuie la poluarea aerului, afectând calitatea acestuia și având un impact negativ asupra sănătății respiratorii a populației).
De asemenea, autoritățile încurajează cetățenii să adopte alternative mai sigure și mai ecologice pentru a celebra sosirea Noului An. Pot opta pentru spectacole de lumini LED, proiecții laser şi evenimente culturale și muzicale.
"Prin aceste măsuri, dorim să asigurăm un mediu sigur și sănătos pentru toți cetățenii și să promovăm un comportament responsabil în cadrul comunității. Împreună, putem face ca sărbătorile de Anul Nou să fie memorabile și sigure pentru toți", se mai menţionează în comunicat.